Companiile de asigurari nu trebuie sa mai constituie rezerve pentru victimele accidentelor rutiere

Potrivit legii, in cazul unui accident rutier in care au existat victime sau chiar decese, compania de asigurari de unde soferul vinovat a cumparat polita de asigurare RCA este obligata sa despagubeasca victima, sau rudele acesteia, in cazul in care a avut loc un deces. Banii pentru despagubiri se primesc in urma unor negocieri amiabile intre parti.

In ultima vreme, insa, foarte multe victime apelau la sfaturile unor avocati experimentati si alegeau sa se adreseze instantelor de judecata.

Astfel, companiile de asigurari erau obligate sa constituie rezerve, adica sa puna banii deoparte pentru pretentiile partilor vatamate si sa le tina pana la sfarsitul procesului.

Potrivit unui articol publicat de revista Capital.ro, sumele cerute de partile vatamate erau de ordinul sutelor de mii de euro, rezervele constituite de asiguratori ajungand sa depaseasca cumulat 1,3 miliarde de lei. Aceste sume foarte mari de bani pe care companiile de asigurari erau obligate sa le tina blocate pana la luarea unei decizii de catre instanta de judecata au reprezentat unul dintre principale motive pentru care au existat scumpiri atat de dese ale politelor RCA.

Astfel, pentru a debloca piata asigurarilor auto, s-a decis ca asiguratorii sa nu mai fie obligati sa puna bani deoparte pentru victimele sau rudele acestora, pana la sfarsitul proceselor. De acum inainte, asiguratorii sunt liberi sa decida singuri daca constituie sau nu rezerve pentru pretentiile cerute de partile vatamate in instanta.


This entry was posted in Rca and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *